Am inceput sa ma schimb. Din adolescenta rebela, care mergea la toate petrecerile si pieredea noptile, m-am transformat in fata asta care cauta echilibru si sprijin si stabilitate. Care mai degraba ar sta in casa decat sa mearga la vreun concert. Nu, nu am devenit o antisociala, pur si simplu acum ma invart intr-un alt cerc de oameni. Nu pot spune ca schimbarea este in rau, dar cu aceasta schimbare mi-am pierdut si cea mai buna prietena.
Eram prietene de 12 ani. Aproape toate amintirile mele sunt cu ea, am crescut impreuna si nu exista capitol din viata mea in care sa nu se afle si ea. Eu stiam totul despre ea, iar Andreea stia totul despre mine. O sunam mereu, ne vedeam des si ma puteam baza pe ea. Era singura persoana in care aveam incredere deplina.
Am inceput sa vorbim din ce in ce mai rar, ajungand sa aflu lucruri despre ea de pe facebook. Nu pot sa nu ma simt vinovata stiind ca schimbarea mea a provocat aceasta ruptura dintre noi.
In ultima vreme, pot spune ca sunt o persoana fericita si implinita. Mi se intampla lucruri fantastice si atunci cand se intampla vreau sa o sun pe Andreea. Ridic telefonul entuziasmata, caut numarul in agenda...dar imi dau seama ca nu am cum sa o sun. Nu pentru ca nu m-ar asculta, ci pentru ca nu stiu ce sa ii spun. A pierdut atat de multe din viata mea, ca nici nu ar stii ce inseamna implinirea asta pentru mine. Si doare. Stiind ca ea stia totul despre mine, si stiind cu ce entuziasm ar primii vestea daca ar stii cat inseamna pentru mine. Stiind cum ne petreceam toata noaptea la telefon si vorbeam verzi si uscate. Stind ca atunci cand aveam o problema, ea era imediat la mine acasa cu incurajarile. Puteam sa plang si sa rad cu ea asa cum nu puteam cu nimeni altcineva.
Adevarul este, ca de o luna, ii simt absenta din ce in ce mai mult si realizez cat de mult ne-am distantat. Imi lipsesc plimbarile noastre in jurul blocului, visele noastre(Dark Blue), pufuletii cu branza, floricelele in sacul de gunoi, pisicile si catei de care aveam grija, filmuletele in care ne prosteam si ne loveam.
Imi e dor de personajele imaginare pe care le iubeam(Sparanghel, Danielosh, Sandra, Sarah, Biliciosul si Omu' Potato). Imi e dor sa ne mai batem cu apa. Imi e dor de noptile in care dormeam la ea, in care ne suiam pe geam si strigam la oameni. Imi e dor de tot.
De nebunia pe care nu pot sa o afisez decat cu ea, de serile petrecute pe strada, de perioada "RBD" si de perioada in care am fost rockerite.
A fost o prietena adevarata, pe care nu as fi vrut sa o pierd. Si cu aceasta ocazie vreau sa ii multumesc pentru surpriza pe care mi-a facut-o azi. :)
Astazi dupa mult timp, m-a sunat si mi-a spus ca ii este dor de mine. Cu aceasta ocazie si prin acest blog vreau sa ii multumesc ca mi-a aratat ca de fapt o prietenie ca a noastra nu poate fi distrusa de cateva vorbe, cercuri diferite de prieteni sau chiar si o schimbare. Ea nici nu stie ce a insemnat pentru mine. A fost o trezire la realitate si parca o si aud spunand: " Bai, "Gentziana", pai tu nu stii ca poti sa ma suni oricand?!".
Multumesc Andreea! :)
